Giuseppe Biasi, festa manna in su campu, 1910-1911

Un'immàgine noa de sa Sardigna

Est in sos annos intre Otighentos e Noighentos chi ponet pee in sa classe intelletuale isulana s'idea de su valore de s'arte comente istrumentu pro sa formatzione de s'identidade de su pòpulu sardu.

In cunsonu cun su movimentu culturale chi punnat a sa renàschida de sa Sardigna, chi tenet intre sos protagonistas suos s'iscritora Gràtzia Deledda e sos poetas Bustianu Satta e Sarbadore Ruju, essit a campu unu movimentu artìsticu chi cheret fraigare una immàgine noa de s'ìsula, a tesu dae sos istereòtipos chi, in finitia de su sèculu, li ghetaiant a pitzu dae Itàlia.

In sas òperas de artistas che a s'iscultore Frantziscu Ciusa e sos pintores Giusepe Biasi e Filipu Fìgari, sa Sardigna no essit comente una terra alindada, iscorada dae sa disaura de sas calenturas e de su fàmene e in ue istat una populatzione prenetada dae primìtzios a su crìmine (sa "razza delinquente" gasi descrita dae sos antropòlogos de su tempus) ma comente un'ìsula esòtica, ammaghiadora e atzisadora, in ue s'alenat s'incantu de su primitivu.

Fintzas in Sardigna, duncas, est presente unu ispìritu primitivista tìpicu de bona parte de sa cultura europea de tando, petzi chi a atràere sa fantasia de sos pintores non sunt sos paradisos tropicales pintados dae Gauguin, sas caratzas africanas regortas dae sos fauves e dae sos cubistas, o sas iconas bizantinas amadas dae Klimt, ma massajas in costùmene e pastores sardos crispos e barbudos.

Leare sa traditzione populare che a fundamentu de un'arte prenada de sentidos "natzionales" (sa Sardigna, su prus de sos chi b'istaiant, dda bidiant in cussos tempos comente una natzione e non comente una regione) est comune in su matessi perìodu a àteros paisos europeos cun s'identidade istrìgile o minetzada: dae s'Irlanda a sos paisos nòrdicos, dae sa Sèrbia a s'Ungheria. Gosi, a manera paradossale, su torrare a sas raighinas locales est a su matessi tempus elementu de partetzipatzione a unu cuntestu culturale internatzionale.

S'immàgine noa de sa Sardigna s'acherat pro prima in s'illustrazione: est in sas pàginas de sas revistas illustradas o in sos colores de su manifestu de sa "recrame" chi faghent s'esòrdiu issoro sos artistas sardos prus mannos de su cumentzu de su Noighentos.
Fìgios de sa sa burghesia intelletuale, medas de issos sunt autodidatas in campu artìsticu, mancari si calicunu (comente a Fìgari) at a leare impitzu pro si dare unu annestru ispetzìficu.

Su de no àere frecuentadu iscolas de arte (chi in Sardigna no esistiant) ddis fàghet innorare sos istiles acadèmicos prus presentes in s'arte italiana de tando, e castiare in tames a sos limbàgios sicos e istilizados de su Liberty e de sa Setzessione viennesa, chi agataiant in sa gràfica aplicada su canale de ispainadura prus mannu.