racconti

Sa canichedda chene númene

I due cani

Ascolta l'audio:

Bubu fit unu cane rundanu.
Una die, trabicande ifforas de bidda, addóbiat una bella canichedda; ma cussa, timende chissae ite, si nch'istichit in-d una matta 'e mudrecu.
Bubu la cheret mutire, ma no ischit su númene. Tando, ite fachet? Picat un'ossu e, accurtziàndesi abbellu abbellu, lu ponet in s'oru de sa matta.
Sa canichedda, famia coment'est, aggantzat s'ossu e si ponet a lu rosicare. Tando Bubu cumintzat a nàrrere: "Deo mi naro Bubu. E tue, ite ti naras?"
Issa, mischinedda, de númene no nd'aiat, ca l'aian irbandonada dae cando fit minore. "So semper istada sola. - narat - Nemmos m'at mutiu mai. su primu cane chi addóbio ses tue!".
"Ma unu númene lu deppes àere! - narat Bubu - Ca si nono comente faco deo a ti mutire?"
E issa: "Deo no isco it'est su númene. azúdami tue!".
Pessa ca ti pesso, Bubu li narat: "Su númene tuo at a èssere Dula!
"Ite bellu ch'est a àere unu númene! - fachet issa alligra - Finas a oje no ischio chie fippo! Commo so calicunu deo puru!".
Bubu est cuntentu de s'idea chi at appiu. Ma sa cosa prus bella est chi ambos duos an accattau cumpannia e unu podet mutire s'àtteru. pro jocare, pro cúrrere paris, pro s'iscambiare un'ossu, pro s'azudare!

 

Valid XHTML 1.0 Strict