racconti

Sa tanda

Il papavero

Ascolta l'audio:

Est una bella die de làmpadas.

Una tanda, nàschida in unu cuzolu de una tanca, est trista, ca s'agatat a costazu de unu mureddu, in s'umbra de un'àrvure, e non li tocat mai su sole; pro custu no est bella ruja comente sas tandas chi sunt in mesu de su campu de su trigu.
Est trista sa tanda, puru ca est sola. Si abbaidat a inghíriu e narat: "Mi dia chèrrere tramunare a unu logu solianu, ma... chie mi podet ajuare?" E imbucat a piànghere e a piànghere... Colat unu sórighe de serra e intendet cussu piantu.
"Fortzis eo poto fàghere carchi cosa!" narat e si ponet a ifoigare, líberat sas raighinas de su fiore e...currende gighet custu a su campu de trigu; lu ponet in unu fossigheddu e catigat bene bene sas raighinas chin sa terra. Ah! commo sa tanda, isparta a su sole, est allegra e cuntenta e su colore sou mudat, dae arantzu giaru a ruju fogu, própriu chei sas àteras tandas.

 

Valid XHTML 1.0 Strict